Parcările şi spălătoriile auto în vizorul Poliţiei Capitalei
Activitatea unor agenți economici ce prestează servicii de spălătorii auto și parcări auto în sectorul Botanica a fost documentată de Poliția Capitalei.

Astfel, au fost depistate și ridicate: mijloace bănești necontabilizate, înscrisuri de ciornă, persoane neangajate în câmpul muncii legal, precum și probe privind achitarea salariului în plic de către persoanele cu funcții de răspundere din cadrul întreprinderilor.
Materialele acumulate au fost transmise în adresa Serviciului fiscal de stat, cu solicitarea inițierii controalelor fiscale la întreprinderile menționate.
Ca urmare a controalelor fiscale efectuate, au fost constatate încălcări privind eschivarea de la calcularea și achitarea impozitelor în valoare de peste 300.000 de lei, fiind emise decizii de încasare a impozitelor şi de aplicare a sancţiunilor.
Totodată în privinţa persoanelor cu funcţii de răspundere, organul de constatare urmează să se expună dacă încălcările comise cad sub aspectul penal sau contravenţional. Preventiv administraţia riscă amendă de pâna la 15.000 de lei.


