Şoferi băuţi şi accidente în lanţ
Noi amenzi şi dosare penale pentru conducătorii auto care urcă beţi la volan. Deşi poliţiştii luptă cu ei de trei luni, se pare că şoferii nu se învaţă minte.
În urma operaţiunii "Nopţi Albe" ce s-a desfăşurat noaptea trecută în raioanele Soroca şi Floreşti, oamenii legii au împărţit mai multe amenzi şi au deschis cauze penale. Comportamentul conducătorilor auto a stârnit din nou zâmbete.
În doar câteva ore, poliţiştii au dat 14 amenzi şoferilor în stare de ebrietate. Totuşi, spre deosebire de şoferii prinşi beţi în sudul ţării, cei din nord nu au fost deloc agresivi.
În afară de goana după şoferii beţi, oamenii legii au avut mult de lucru şi la accidente. Se pare că acest week-end a fost unul negru, întrucât pe drumurile din republică s-au produs 13 accidente. În total, 9 persoane, printre care 2 copii au murit, iar alte 12 au ajuns la spital.


