Obligau tinerele să se prostitueze în Rusia
Un bărbat de 30 de ani din municipiul Bălți a fost condamnat la 15 ani de pușcărie pentru trafic de ființe umane, copii și organizarea prostituției.

Urmărirea penală pe acest caz a fost pornită acum doi ani. Potrivit procurorilor, în perioada anilor 2010-2011, cei doi indivizi au impus șase tinere din Moldova să se prostitueze în Moscova, Rusia. Victimele proveneau din familii social-vulnerabile, iar inculpații le promiteau acestora că vor munci în calitate de chelnerițe în capitala rusă pentru 800 de dolari pe lună. Tinerele ajungeau însă prostituate pe străzile Moscovei.
Una din cele șase victime avea 17 ani și era însărcinată în luna a treia. Minora a practicat prostituția timp de jumătate de an, fiind obligată să deservească câte zece clienți pe noapte. Restul tinerelor erau originare din raioanele de nord ale țării și aveau vârste cuprinse între 28 și 30 de ani. Pentru fiecare client deservit, fetele erau plătite cu câte 100 de dolari, bani pe care trebuiau să îi împartă cu traficanții.
Potrivit datelor Procuraturii Generale, în primele șase luni ale anului, în țară s-au înregistrat 109 cazuri de trafic de persoane. Doar 67 de traficanți au fost condamnați la închisoare.


