Ссылка скопирована
O țigară nestinsă a făcut o victimă
Un bărbat de 61 de ani şi-a pierdut viaţa într-un incendiu, izbucnit ieri seara în localitatea Stoicani, raionul Soroca. Focul a mistuit parţial acoperişul şi obiectele din construcţia auxiliară, unde a fost găsit bărbatul decedat.

Cauza incendiului nu a fost stabilită deocamdată, una preliminară fiind imprudența în timpul fumatului.
Un alt incendiu a avut loc într-un apartament din Bălți. Se presupune că o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, a provocat focul, care a distrus lucruri vechi. Proprietara s-a intoxicat cu produsele arderii şi fum. Aceasta însă nu a fost spitalizată.
Din cauza incendiului, o familie de la etajul superior a fost evacuată de către pompieri prin geam, cu ajutorul scării auto.


