O moldoveancă, liderul unei reţele de proxeneţi. Doar modelele erau alese pe post de prostituate
O femeie de 41 de ani, originară din Republica Moldova, este suspectată că ar fi liderul unei grupări specializată în infracțiuni de proxenetism organizat pe întreg teritoriul Europei.

Membrii grupării sunt cetățeni ai Republicii Moldova, Spaniei și Belgiei. Prin intermediul site-urilor de socializare, majoritatea înregistrate în orașul Londra, Marea Britanie, proxeneţii determinau la practicarea prostituţiei modele înregistrate pe aceste site-uri, scrie Realitatea.md.
După primirea comenzilor din partea clienţilor din diferite țări ale lumii, informația se transmitea fetelor, cu indicarea țării, adresei, data, ora și tipul de servicii sexuale ce urmează a fi prestate, costul serviciilor și modalitatea de achitare. Pentru o comandă, modelele încasau până la 1 000 de euro.
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații și cei din Belgia au reușit să identifice peste 10 site-uri prin intermediul cărora activa gruparea respectivă și circa 150 de prostituate-modele din diferite țări cum ar fi Ucraina, Federația Rusă, România, Republica Moldova și țările baltice.
Forțele de ordine au desfășurat trei percheziții în municipiul Chișinău. Din locuința suspectei a fost ridicată tehnică în care se afla baze de date cu numere de contact și numele clienți, numele și datele de contact a modelelor, pozele acestora, telefoane și cartele telefonice a operatorilor belgieni, carduri bancare și alte probe materiale.
În timpul percheziției, femeia a opus rezistență, refuzând de a oferi accesul în apartament, iar pentru a ascunde probele materiale, a transmis prin geam vecinilor o geantă în care se aflau probele.
În acest caz a fost pornită o cauză penală privind proxenetismul comis de un grup criminal organizat, capul grupării fiind reținută pentru 72 ore. Dacă va fi găsită vinovată, persoana reținută riscă o pedeapsă cu privațiune de libertate de până la 10 ani.


