O maşină condusă de un şofer beat a lovit frontal microbuz
Accident înfiorător pe strada Kiev din sectorul Râşcani al Capitalei. Un şofer cu semne evidente de intoxicare alcoolică a lovit cu maşina pe care o conducea un microbuz de pe linia 129.
Şoferul microbuzului spune că nu avea decât vreo 7-8 pasageri, iar unii din ei au avut nevoie de spitalizare. Acesta povesteşte că se deplasa cu o viteză de 30-40 km/h, iar autoturismul s-a ciocnit de microbuz, încercând să vireze de pe strada Kiev pe strada Tudor Vladimirescu. "Mi-a sfărâmat maşina", a spus conducătorul de maxi-taxi.
La rândul său, şoferul autoturismului a refuzat să răspundă la întrebările unui reporter Publika TV.
Ofiţerul de poliţie Lilian Palamarciuc a declarat că ancheta va stabili vinovăţia şoferilor implicaţi în accident, iar prima procedură este testarea cantităţii de alcool în sânge.


