O grupare internaţională de contrabandă cu heroină, reţinută de oamenii legii
O grupare criminală, specializată în transportarea, introducerea prin contrabandă şi comercializarea heroinei pe teritoriul Republicii Moldova, în proporții deosebit de mari, a fost anihilată de poliție.
Din grupare fac parte 4 membri: doi chişinăueni, cu vârste între 30 şi 42 de ani, și un cuplu din Uzbekistan, cu vârste de 31 și, respectiv, 33 de ani, care a locuit anterior în Moldova.
Heroina era transmisă din Federația Rusă de către cetățenii străini, iar moldovenii se ocupau de comercializarea drogurilor.
Poliția ai-a reținut pe cei doi moldoveni suspecți în flagrant, în timp ce primeau un colet cu 100 de grame de heroină, transportat cu un autobuz de pe ruta Chișinău - Sankt-Petersburg.
La domiciliile suspecților au fost depistate alte două grame de heroină. Experții au evaluat suma heroinei la peste 600 de mii de lei.
În perioada august 2012 - ianuarie 2013, suspecții moldoveni au transferat în Federaţia Rusă 12 mii de dolari SUA. Poliția presupune că acești bani au fost transferați în schimbul drogurilor pe care moldovenii le-ar mai fi primit prin aceeași metodă și le-au comercializat în Moldova.
Suspecții riscă de la 7 până la 15 ani de închisoare.


