O femeie a murit după ce i s-a făcut rău în microbuz
Caz tragic în ziua de Paşti. O bătrână de aproape 70 de ani, careia i s-a făcut rău în timp ce se afla într-un microbuz, a decedat. Medicii pe ambulanţă, care potrivit martorilor, au sosit cu întârziere la faţa locului, au încercat să o salveze, dar era prea târziu.
Tot cu întârziere au ajuns şi poliţiştii, care, ca şi cei de la Urgenţă au reacţionat violent şi s-au arătat foarte revoltaţi de prezenţa camerelor de luat vederi. Totul s-a întămplat în cartierul Telecentru.
Martorii spun că femeia a urcat într-un maxi-taxi de pe ruta 117, în sectorul Ciocana. Cel mai probabil, venea de la biserică, deoarece avea un coş cu pască şi ouă roşii. În timp ce se deplasa pe strada Grenoble, bătrânei i s-a făcut rău, iar pasagerii şi şoferul au ajutat-o să coboare.
Deşi astăzi străzile erau pustii şi unităţile de transport circulau foarte rar, Ambulanţa a ajuns cu greu. Întrebaţi care a fost cauza, medicii au avut o reacţie cel puţin ciudată.
După ce s-a constatat decesul, a fost nevoie de aproximativ încă o oră ca să apară şi poliţiştii. Şi oamenii legii au refuzat să ofere vreo explicaţie şi au avut un comportament similar cu jurnaliştii. În toată această perioadă de timp, cadavrul a stat în soare.


