O familie de moldoveni s-a răsturnat cu mașina în apropiere de vama Albița. Două tinere în stare gravă
Două surori, de 13 și 21 de ani, din Republica Moldova, au ajuns la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, după ce mașina în care se aflau împreună cu părinții s-a răsturnat pe drumul european E 581, la câțiva kilometri de Vama Albița.

Accidentul a avut drept cauză viteza cu care circula tatăl victimelor pe un carosabil umed, scrie estnews.ro.
Accident la câțiva kilometri de Vama Albița, în care a fost implicat o mașină cu o familie din Republica Moldova. Autoturismul, în care se aflau patru persoane, s-a răsturnat în rigola betonată de pe marginea drumului E 581, după ce șoferul, un bărbat de 44 de ani, a pierdut controlul asupra direcției mașinii într-o curbă din localitatea Valea Grecului, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, respectiv carosabil umed.
La locul evenimentului, au fost trimise mai multe echipaje de ambulanță, pompieri și poliție, fără însă a fi nevoie de intervenția echipajului de descarcerare.
„În urma accidentului, două persoane, de 13 și 21 de ani, au fost rănite, fiind transportate la Spitalul Municipal Huși pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Silvia Manta.
Polițiștii de la Rutieră au întocmit dosar penal pe numele șoferului moldovean pentru vătămare corporală din culpă.


