Nu sunt moldoveni printre victimele accidentului feroviar din Spania
Printre victimele accidentului feroviar din Spania nu sunt cetăţeni ai Republicii Moldova, anunță Ministerul de Externe de la Chișinău.

Deocamdată acestea sunt informațiile preliminare prezentate de Ambasada RM la Madrid, care a luat legătura cu autoritățile locale din regiunea localității Santiago de Compostella, acolo unde s-a produs tragicul accident
Potrivit sursei, autorităţile locale au început demersurile specifice pentru identificarea persoanelor decedate şi informarea familiilor.
Listele cu persoanele decedate şi victimele accidentului feroviar vor fi făcute publice în urma centralizării tuturor persoanelor identificate.
Accidentul a avut la data de 24 iulie, la ora locală 20:40 şi s-a soldat cu 77 de persoane decedate şi circa 125 de răniţi. Trenul, care a deraiat de pe traseu, a plecat din Madrid spre Ferrol şi transporta 220 de pasageri.
Ministerul de Externe va reveni cu detalii pe parcursul zilei.


