„Nopți Albe” în weekend: 114 șoferi, suspectați că ar fi consumat alcool sau droguri
În zilele de weekend ofițerii de la Inspectoratul Național de Patrulare (INP) au depistat 114 șoferi, suspectați că ar fi consumat alcool sau substanțe narcotice, anunță UNIMEDIA.

Polițiștii suspectează că două persoane din cele oprite ar fi fost în stare de ebrietate narcotică. Alți cinci șoferi au refuzat să treacă testul de alcoolemie.
Operațiunea „Nopți Albe” se desfășoară în fiecare zi a săptămânii. O decizie în acest sens a fost laută în legătură cu accidentele rutiere din ultima perioadă.
Scopul acțiunii constă în responsabilizarea șoferilor.
INP atenționează șoferii să fie prudenți la volan, să evite consumul de alcool, să cupleze centura de siguranță și să respecte limita de viteză și participanții la trafic.
UNIMEDIA precizează că pe 15 august, într-o singură seară, în cadrul operațiunii, ofițerii au depistat 17 șoferi suspectați că ar fi condus în stare de ebrietate.


