Noi detalii despre accidentul cu implicarea unui microbuz cu cetăţeni din Republica Moldova, răsturnat la Creţeşti
Cei 12 pasagerii din microbuz au fost preluaţi de un alt mijloc de transport și aduși acasă, în Republica Moldova. Despre acest lucru a afirmat pentru presa română purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului Vaslui, Cristian Lapa.

Unimedia amintește că un microbuz cu cetăţeni din Republica Moldova s-a răsturnat, miercuri seara, pe DE 581, în localitatea Creţeşti.
Potrivit autorităţilor, accidentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei la condiţiile unui carosabil acoperit cu zăpadă şi gheaţă.
"În microbuz se aflau 12 persoane şi conducătorul auto. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de la Staţia Huşi şi două ambulanţe. Nu sunt persoane încarcerate, un singur cetăţean având nevoie de îngrijiri medicale", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, cpt. Petru Iftene.
Din informaţiile furnizate de reprezentanţii Instituţiei Prefectului Vaslui, microbuzul care s-a răsturnat se deplasa către Republica Moldova.
Citește și:


