Neregulile depistate la frontieră în ultimele 24 de ore
În rezultatul desfășurării activităților de supraveghere și control la frontiera de stat, prevenire și combatere a migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, angajații Poliţiei de Frontieră, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:

- opt persoane au încălcat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
- o tentativă de trecere a frontierei cu document falsificat;
- cinci încălcări privind regulile de folosire a vinietelor;
- două persoane aflate în conflict cu legea au fost reținute, urmare a schimbului de informații cu organele de ocrotire a normelor de drept naționale.
Un cetățean al Republicii Moldova a fost deportat din Uniunea Europeană, iar la un conațional nu i-a fost permisă intrarea în UE.
Potrivit datelor statistice privind traversarea frontierei de stat, în punctele de trecere, fluxul de persoane a constituit 51 288 traversări persoane, dintre care 26 156 înregistrate pe sensul de intrare în R. Moldova. Traficul unităților de transport a prezentat o valoare de 11 710 traversări, fiind semnalat un număr mai mare de autovehicule înmatriculate în străinătate – 6 235 traversări.


