Mii de euro mită pentru a nu fi exmatriculat de la Universitatea de Medicină
Un cetățean al Siriei va compărea în fața instanței de judecată, fiind acuzat de trafic de influență. Acesta i-ar fi cerut unui student de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „N. Testemițanu” mită în sumă de 8 300 de euro.

În schimbul banilor, sirianul i-a promis că-i va soluționa acestuia problema legată de exmatricularea de la universitate.
Bănuitul, fost student al aceleiaşi instituţii, susţinea că are influenţă asupra unor persoane din administraţia universităţii şi că poate contribui ca acesta să nu fie exmatriculat.
Bărbatul a fost reținut în flagrant delict acum câteva ore, imediat după ce a primit prima tranșă – 1 200 de euro.
Pe moment, ofiţerii de urmărire penală şi procurorii anticorupţie documentează cazul, urmând să decidă asupra reţinerii sau cercetării în stare de libertate a suspectului.


