Marșul unirii, INTERZIS la Bălți! Primăria a anulat autorizația
Autoritățile locale de la Bălți au anulat autorizația Acțiunii 2012 de a organiza astăzi Marșul unirii. Asta în pofida faptului că judecata a permis ieri organizarea marșului.

Primăria a emis un ordin, cu puțin timp în urmă, prin care interzice din nou organizarea marșului.
La rândul lor, organizatorii marșului refuză să se supună și continuă să meargă spre Consulatul României.
Autoritățile de la Bălți promit să anuleze și autorizația eliberată contra-protestatarilor însă asta doar după ce unioniștii îi vor convinge că renunță la marș.
Între timp, violențele cresc la Bălți. Susținătorii PSD și Liga Tineretului rus aruncă cu ouă în polițiști și încearcă să rupă cordonul. Polițiștii, care sunt prezenți în număr mare, țin, deocamdată, mulțimea sub control.


