theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
23 Мая 2017, 19:23
997
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Mare scandal în localitatea Donici. Un lac aflat în proprietate privată, inundă grădinile şi păşunile

Mai multe familii din satul Donici, raionul Orhei au depus ieri o plângere la poliţie. Ei îl acuză pe un consătean de gestionare proastă a lacului din localitate.

Locuitorii satului Donici au mari bătăi de cap din cauza unui lac aflat în proprietate privată.
Locuitorii satului Donici au mari bătăi de cap din cauza unui lac aflat în proprietate privată.

Oamenii se plâng că iazul a inundat păşunea şi grădinile, mai mulţi peşti au murit, iar apa are un miros neplăcut, scrie prime.md.

Autorităţile locale susţin că nu pot găsi proprietarul pentru a soluţiona problema.

Oamenii spun că grădinile le-au fost inundate, iar nivelul apei în fântâni s-a ridicat.

La rândul său, gestionarul susţine că apa de pe păşune şi din grădinile oamenilor s-a scurs de pe dealurile din împrejurime, iar peştele a murit pentru că oamenii aruncă deşeuri animaliere în lac.

"Ei ne învinuiesc că apele în grădini, în case îs din cauza noastră, asta e de la natură. Noi nu avem mai multă apă decât pământ deţinem noi. Noi am dat drumul la nivelul apei, noi tot timpul mai sus nu am ridicat apa. Oamenii poluează apa. Deşeuri de la animale, veceuri şi de la tot", a spus persoana care gestionează lacul din satul Donici, Vlad Bălan.

Autorităţile locale spun că iazul nu a fost curăţat de zeci de ani.

"Curăţit nu a fost absolut, de când ţin minte nu a fost curăţat. Gradul de înmâlire este foarte mare, stratul este în jur la un metru dacă nu mai bine", a afirmat primarul satului Donici, Sergiu Guzun.

La faţa locului au venit şi specialiştii de la Inspectoratul Ecologic de Stat. Ei au prelevat probe de apă din mai multe regiuni pentru a vedea dacă este infectată. Totodată, ei susţin că apa de pe păşune şi din grădinile oamenilor ar putea fi de origine freatică.

"Am văzut peşti morţi, totuşi probabil este legat de starea acestui bazin acvatic. Este o scurgere, dar este o viteză foarte mică practic putem spune că apa din bazin este stătătoare", a spus specialistul Inspectoratul Ecologic de Stat, Arcadie Leahu.

Lacul din satul Donici aparţine unei firme private, care la rândul ei a semnat în 2013 un contract de gestionare pentrui doi ani cu un bărbat din localitate, iar de atunci proprietarul este de negăsit.

"Proprietarul unde este? În oraş, în ţară, nu ştiu unde este. De cât timp nu a-ţi mai vorbit? Din decembrie", a zis persoana care gestionează lacul din satul Donici, Vlad Bălan.

Probele de apă vor fi gata în câteva zile. Acum autorităţile încearcă să găsească compania care deţine lacul din Donici.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована