Mai multe persoane, la spital: Au alunecat pe străzile Capitalei
În Capitală și astăzi pietonii s-au deplasat anevoios pe trotuarele transformate în patinoare. Înca 20 de oameni au ajuns la spital după ce au căzut pe gheață.

Holurile Spitalului de Urgență au fost astăzi pline de pacienți, care s-au alunecat pe gheață, fiecare având istoria sa, scrie protv.md.
„Nu o să-ți vină să crezi. Am alunecat chiar în fața scării“.
„Curațam omat și am lunecat și am căzut jos”.
„Am făcut ultrasonografie. Să văd ce va spune medicul, e fractură sau nu“.
O femeie și-a rupt mâna, de aceea a fost pusă în ghips. Acum ea spune că merge pe drum cu ochii în patru.
Elena GAIDAMUT, PENSIONARĂ: “Vai de mine, mă vedeți. - Când ați căzut? - Pe 2 ianuarie, fac scările astea de la magazine, nu se gândește lumea când coboară. Îl aștept pe soț să iasă din magazin să mă țin de aripa lui, să mergem în doi”.
O pensionară se laudă că a găsit ac de cojoc ghețușului de pe trotuare.
„Pur și simplu am legat și nu lunec și merg pe picioare. - Și nu lunecați deloc? - Nu, nu”.
„Clar că mai atent că și vârsta nu e aceea, dar și luciul”.
„Nimeni nu curăță. Nimanui nu-i trebuie nimic“.
„Ieri a fost strașnic. - Ați tras vreo trântă? - Nu. - Totuși v-ați descurcat? - Merg încet”.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, 11 localități din 3 raioane rămân încă fără energie electrică. În următoarele zile vremea se răcește și mai mult. În nordul țării se așteaptă până la minus 15 grade Celsius.


