Magistrat din Drochia, condamnat la 7 ani pentru corupere pasivă
Un judecător din cadrul Judecătoriei Drochia a fost condamnat astăzi la 7 ani închisoare, amendat cu 160.000 de lei şi privat de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice timp de 10 ani.

Verdictul a fost dictat după ce Procuratura Anticorupţie a demonstrat vinovăţia acestuia de comiterea infracţiunii de corupere pasivă.
Magistratut a fost reţinut în primăvara anului 2016, după ce Procurorul General a primit acordul Consiliului Superior al Magistraturii la efectuarea percheziţiilor domiciliului, automobilului, biroului de serviciu, percheziţiei corporale şi reţinerii respectivului judecător.
Urmărirea penală pe acest caz a fost pornită de Procurorul General, în baza plîngerii depuse de o moldoveancă, stabilită cu traiul în Italia.
Din actul de sesizare, rezultă că, la începutul lunii aprilie 2010, judecătorul a acordat petiţionarei o consultaţie în ordine privată referitoare la căile şi modul de revendicare în instanţă a dreptului de proprietate asupra bunului imobil, care constituia obiectul unui litigiu dintre ea şi concubinul său.
În cadrul acestei discuţii, judecătorul i-a comunicat, că o va ajuta să-şi recupereze casa şi va aranja modalitatea prin care dosarul civil să-i fie repartizat lui, urmînd ca detaliile să le discute ulterior. Tot atunci, acesta a pretins şi a primit de la femeie 200 euro precum că pentru consultaţie.
Peste două zile, în cadrul următoarei întîlniri, magistratul i-a comunicat că pentru suma de 6.200 euro va examina cazul şi va adopta o hotărîre în favoarea declarantei. În aprilie 2014, femeia a transferat din Italia pe numele magistratului suma integrală solicitată, pe care ultimul a ridicat-o şi a primit-o de la o instituţie bancară.
Astfel, pe 17 noiembrie 2014, în rezultatul examinării litigiului nominalizat, judecătorul a emis hotărîrea judecătorească prin care a dispus recunoaşterea după femeie a dreptului de proprietate asupra a 75,26% din valoarea imobilului, însă nu s-a expus şi asupra sechestrului care era aplicat asupra imobilului din litigiu. În continuare, motivînd că banii transmişi anterior nu au fost suficienţi pentru soluţionarea pozitivă a cazului, acesta a pretins de la femeie încă 1.000 euro.
În aceiaşi zi, Procuratura Anticorupţie a purces la efectuarea măsurilor speciale de investigaţie, fiind probată şi înregistrată convorbirea în care judecătorul confirma faptul primirii sumelor estorcate de la femeie în vederea îndeplinirii acţiunilor în exercitarea funcţiei sale.
Sentinţa este cu drept de atac


