Lăsat fără mobil de un amic
S-au întâlnit în stație prieteni, dar s-au despărțit dușmani la Inspectoratul de Poliție. Un tânăr de 28 de ani este învinuit că l-a deposedat pe un amic de telefonul mobil.

Incidentul s-ar fi petrecut ziua, în amiaza mare, în sectorul Botanica al Capitalei, potrivit Canal3.md.
A ajuns pe mâna poliției după ce ar fi sustras în mod deschis telefonul amicului său. Incidentul s-ar fi produs după ce trei prieteni s-au întâlnit într-o stație de așteptare. La un moment dat, unul dintre tineri i-ar fi cerut altuia telefonul mobil sub pretextul că-i trebuie să sune pe cineva. Cum s-a văzut cu telefonul în mână, a luat-o la fugă.
Pătimașul, împreună cu celălalt amic, au încercat să-l prindă, însă i-au pierdut urma și au cerut ajutorul poliției.
La locul incidentului a intervenit grupa operativă a Inspectoratului de Poliție Botanica. Oamenii legii au început căutările şi la scurt timp suspectul a fost reținut, fiind condus ulterior la Inspectorat pentru a fi audiat. Nici acolo individul nu s-a potolit. Aflat vizibil în stare de ebrietate, el a început să-i înjure pe oamenii legii, iar atunci când reporterul "Unității de Gardă" a încercat să-i pună câteva întrebări, a continuat să se comporte neadecvat și violent în fața camerei de filmat.
Un amic de-ai bănuitului, martor ocular la cele întâmplate, a povestit că în timp ce stăteau în staţie acesta a luat mobilul unui alt prieten și a fugit. Băieții nu-și pot explica gestul necugetat al individului.
În urma acestui caz, tânărul a fost reținut pentru 72 de ore, pe numele lui fiind pornită o cauză penală. Conform legii, fapta sa este pedepsită cu amendă în mărime de până la 42.500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 până la 240 de ore sau cu închisoare pe un termen de la doi la cinci ani.
Potrivit poliţiştilor, individul ar fi fost implicat anterior în mai multe tentative de jaf. Dacă acest lucru va fi confirmat în instanţă, suspectul riscă o pedeapsă și mai aspră.


