L-au arestat! Ce spune șoferul care a fugit după ce a accidentat mortal un bătrân pe viaduct
Șoferul care a accidentat mortal un bătrân în Capitală a fost arestat. Anunțul a fost făcut de Procuratura municipiului Chișinău.

Pe 25 mai, învinuitul, aflându-se la volanul automobilului său de model Mercedes, a accidentat mortal un bătrân care se deplasa pe viaduct.
Făptaşul, în vârstă de 27 de ani, îndată după impact a părăsit locul accidentului rutier. În dimineaţa zilei următoare, învinuitul a fost reţinut şi plasat în arest pe un termen de 30 de zile.
Fiind audiat de procurori, bărbatul şi-a recunoscut parţial vina şi a declarat că a părăsit locul faptei fiind şocat de cele întâmplate.
Dacă va fi găsit vinovat de cele incriminate, învinuitul riscă o pedeapsă de până la 7 ani închisoare cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe o perioadă de până la 4 ani.


