Își vroia clientul în libertate. Avocată prinsă în timp ce mituia angajatul unui penitenciar
O avocată a fost prinsă în flagrant în timp ce încerca să mituiască un angajat al penitenciarului din Brănești, raionul Orhei.

Se pare că avocata nu este la prima tentativă de acest fel. Aceasta a intrat în vizorul colaboratorilor Departamentului Instituţiilor Penitenciare şi ai Penitenciarului din Brănești, după ce a avut mai multe tentative de a corupe specialistul serviciului securitate din penitenciar.
Femeia i-a solicitat aportul în soluţionarea problemei de eliberare condiţionată înainte de termen sau graţiere a unui deţinut.
După ce a acțiunile sale au fost monitorizate pe parcursul lunii februarie, ieri, 26 februarie, avocata a fost reţinută în flagrant, în momentul transmiterii colaboratorului penitenciar sumei de 2.000 de lei, în calitate de recompensă pentru facilitarea eliberării deţinutului.
Avocata este cercetată penal, în stare de libertate pentru „corupere activă".


