Interlop, reținut pentru tranzacții cu heroină
Angajaţii Direcţiei Antidrog din cadrul MAI au deconspirat activitatea unui grup criminal specializat în afaceri cu heroină. Capul „afacerii” s-a dovedit a fi un bărbat de 40 de ani, bine cunoscut în rândurile lumii interlope din țara noastră și de peste hotare, anterior judecat pentru furt calificat, tâlhărie și alte fărădelegi, informează serviciul de presă al MAI.

Timp de cinci luni, septembrie 2011- ianuarie 2012, oamenii legii au monitorizat activitatea ilegală. În cadrul anchetei, ofițerii antidrog au stabilit că grupul este format din şase membri.
Heroina era adusă în țară de către capul rețelei. Apoi, individul transmitea substanța narcotică complicelui său, un chișinăuian în vârstă de 36 de ani, care la rândul său comercializa heroina solicitanților de pe întreg teritoriul țării.
Cei doi suspecții au fost încătușați în momentul unei tranzacții. Liderul grupării transmitea complicelui său 10 grame de heroină, evaluată de către de specialiști la circa 20 mii de lei. Reținerea a fost operată de luptătorii din BPDS „Fulger”. Oamenii legiibănuiesc că în acea grupare mai erau cel puțin 4 persoane.
Forțele de ordine, în colaborare cu angajații Procuraturii Generale, cercetează cazul în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor, căilor de distribuire și persoanelor implicate.
Cei doi sunt cercetați penal în baza art. 217/1 al. 4 Cod Penal al RM. Dacă vor fi găsiți vinovați de „Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor în scop de înstrăinare”. Ei riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de până la 15 ani.


