theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
1 Сентября 2017, 09:45
622
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Inspectoratul General al Poliției vine cu precizări în cazul decesului cetățeanului Andrei Braguța

Inspectoratul General al Poliției (IGP) a venit cu precizări în cazul decesului în Penitenciar al tânărului Andrei Braguța.

IGP: Precizări în cazul decesului lui Andrei Braguța în penitenciar
IGP: Precizări în cazul decesului lui Andrei Braguța în penitenciar

Tânărul ar fi murit ca urmare a unei „insuficiențe respiratorii” cu ”Bronhopneumonie purulentă”, fapt confirmat prin certificatul medical constatator. Iar vânătăile pe care tânărul le-ar fi avut pe corp, sunt rezultatul agresiunii din partea colegilor de celulă, care au declarat că Braguța avea un comportament deviant cu conotații sexuale, simțindu-se agresați.

Inspectorul General al Poliției precizează că pe 15 august un echipaj al IGP, aflându-se pe traseul Bălți – Sărăteni, a fixat cu aparatul radar depășirea limitei de viteză (110 km) a unui mijloc de transport, iar șoferul a ignorat cerința oamenilor legii de a opri, continuând deplasarea pe contrasens, arătând prin fereastră gesturi indecente. 

Cu ajutorul unui alt echipaj de patrulă din cadrul IP Orhei mijlocul de transport a fost oprit forțat în localitatea Ratuș, Criuleni, conducătorului auto fiindu-i aplicate mijloacele speciale (cătușe), fără a-i cauza traume fizice. Având un comportament neadecvat, el a fost escortat la Dispensarul Republican de Narcologie, pentru a stabili natura eventualei stări de ebrietate.

Ca urmare, Andrei Braguța a fost reținut și escortat în Izolatorul de detenție provizorie, iar pe parcursul reținerii nu a declarat despre eventuale agresări din partea angajaților Poliției, respectiv, nu a solicitat intervenția serviciilor medicale. Ulterior, angajații Izolatorului au solicitat intervenția serviciului 903 drept motiv fiind comportamentul neadecvat al lui Andrei Braguța, fiind diagnosticat cu „stare de afect”. 

La 23 august Judecătoria oficiului Ciocana a emis încheierea privind internarea arestatului în Spitalul Clinic de Psihiatrie, acesta fiind internat.

Poliția precizează de asemenea că în cadrul urmării penale s-a stabilit că Andrei Braguța se afla la evidența medicului psihiatru din anul 2012 și suferea de maladie psihică, cronică și evolutivă, schizofrenie paranoică. Totodată, pe parcursul acțiunilor relatate mai sus, în privința angajaților Poliției nu au fost înregistrate plângeri sau sesizări, iar pentru a investiga toate detaliile acestui caz, IGP a inițiat o anchetă internă. Toate faptele sunt probate și cu materiale video ce vor fi puse la dispoziția Procuraturii Generale.

Ministerul Justiției, de asemenea, a început o anchetă internă pe acest caz, cerând și Procuraturii Generale să îl investigheze decesul care s-a produs în Penitenciarul nr. 16. 

Viceministrul justiției Anatolie Munteanu a declarat în cadrul unei conferințe de presă că tânărul Andrei Braguța a intrat în sistemul penitenciar în calitate de pacient, iar consultările medicale au stabilit că bărbatul are nevoie de supraveghere permanentă în spitalul de profil din cadrul Penitenciarului 16, care, în cadrul sistemului penitenciar, care are și statut de Spital de psihiatrie. La două zile de la internare, tânărul a murit.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована