Indian reținut în Moldova, bănuit de organizarea migrației ilegale
Un cetăţean străin, de origine indiană, bănuit în organizarea trecerii ilegale a patru persoane peste hotarul de stat al Republicii Moldova, a fost reținut de poliție.

Polițiștii au reţinut, într-o casă de locuit din satul Căpriana, patru străini cu vârsta cuprinsă între 25 și 30 de ani (originari din Afganistan, India şi Pakistan).
În urma investigațiilor a fost stabilit că aceste persoane, fără acte de identitate, au pătruns ilegal pe teritoriul Republicii Moldova şi urmau să ajungă în Uniunea Europeană, spre care au pornit cu aproximativ două săptămâni în urmă, traversând clandestin hotarele mai multor state.
Pentru a ajunge în ţara de destinaţie ei au achitat organizatorului migraţiei ilegale sume ce variau între 2500 și 3500 de dolari.
În privinţa lor au fost aplicate amenzi în mărime de 1000 de lei, cu ulterioara expulzare din Republica Moldova.
Indianul s-a dovedit a fi membru al unei grupări criminale internaţionale, cunoscut în lumea interlopă drept „Jymmy”. În privința lui a fost pornită o cauză penală.


