Incendiu în Hânceşti: Doi prieteni au ars de vii
Doi bărbaţi din satul Caracui, raionul Hânceşti, şi-au pierdut viaţa în această dimineaţă, 12 aprilie, după ce casa în care se aflau a ars.

Potrivit Serviciului de presă al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, pompierii au fost alertaţi în jurul orei 6.00, de o vecină. Flăcările au distrus casa practic în întregime, iar tavanul unei camere s-a prăbuşit.
Stăpânul casei, în vârstă de 43 de ani, şi amicul său, de 49 de ani, au murit intoxicaţi, suferind şi arsuri. Pompierii presupun că incendiul ar fi putut izbucni de la o ţigară lăsată aprinsă sau din cauza încălcării regulilor de exploatare a aparatelor de încălzire.
Potrivit sătenilor, soţia stăpânului casei este plecată peste hotare de jumătate de an, iar acum 3 luni a plecat şi fiica, bărbatul rămânând singur.


