Încălziți cu grade de alcool. Operațiunea „Nopţi Albe” nu trece fără incidente și spectacole
Îşi pun în pericol de moarte propria integritate şi, mai grav, atentează la viaţa altora. Vorbim despre şoferii care după câteva pahare pornesc motoarele maşinilor.
Încă o etapă a operaţiunii „Nopţi Albe” desfăşurată de inspectorii de patrulare în raioanele Orhei şi Teleneşti relevă că mulţi soferi încă nu conştientizează că beţia la volan ucide.
În mod miraculos, acest şofer şi-a dat seama că a băut abia la vederea inspectorilor de patrulare. A realizat rapid ce-l aşteaptă şi a încercat să fugă. În goană disperat a aplicat forța fizică și i-a prins degetul în ușă unui poliţist, după care l-a târât câțiva metri pe asflat și i-a rupt haina.
”M-a bruscat și a închis ușa și eu cum țineam mâna de ușă, mi-a prins degetul în ușă. Am fost târât pe jos, la vreo trei metri și haina a fost un pic deteriorată”, a menționat Igor Gavriluța, inspector de patrulare.
Până la urmă, șoferul turmentat a fost dus pe sus la comisariatul de poliție.
Alți șoferi, la fel de inconştienţi, s-au dat în spectacol sau, s-au încurcat în scuzele inventate ad-hoc. Operaţiunea inspectorilor de patrulare nu au fost nici pe placul unui pasager, care părea, de asemenea, aghesmuit.
”Omul vine, de unde n-ar veni și el se duce spre casă. Iaca o oprit na legea și asta-i viață? Dă-l în dracu.”
Legislaţia din Moldova prevede amenzi de maxim zece mii de lei în cazul şoferilor beţi, şi suspendare permisului pentru o perioadă de până la 5 ani. Normele sunt mai mult decât permisive, dacă ar fi să comparăm cu ce se întâmplă în mai multe state ale Uniunii Europene, unde condusul în stare de ebrietate este asimilat unei crime cu premeditare.Spre exemplu, Cehia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria – nu tolerează alcoolul la volan. Şi în Germania, limita este zero pentru şoferii cu mai puţin de doi ani de experienţă.


