În căutarea mamei pierdute

Este povestea Elvirei, o tânără de 25 de ani. A făcut o facultate şi are diplomă de excelenţă. Între timp, a reuşit să îşi găsească un loc de munca la care mulţi ar visa şi concomitent a reuşit să-şi întemeieze şi o familie. Dumnezeu o iubeşte şi o ajută în mod miraculos să îşi materializeze visele.

Puţini dintre cei care o cunosc bănuiesc însă ce tragedie i-a marcat destinul. Fata s-a născut cu eticheta de „copil din flori". Elvira mereu a fost altfel decât copiii de vârsta ei. Colegii o judecau că nu era crescută de părinţii biologici, ci de părinţi adoptivi. Ori de câte ori ieşeau la joacă, o chinuiau punându-i tot felul de întrebări care o răneau pe copilă. Fetiţa îşi găsea însă alinare în familia ei adoptivă, oameni simpli dintr-o localitate din sudul Moldovei. Era singurul lor copil şi părinţii o iubeau ca pe ochii din cap.

Fetiţa a fost născută în anul 1987. Maică-sa a lăsat-o la maternitate. Maria, o femeie de 30 de ani, a fost înştiinţată de un prieten de familie că în maternitatea din Vulcăneşti se află un copil abandonat de o mamă de 16 ani. Maria şi Nicolae nu aveau copii, dar tare îşi mai doreau. Când fetiţa a împlinit şapte zile, avea o familie adevărată. În felul acesta, fetiţa căreia i-au ales un nume rar pe atunci, Elvira, a intrat într-o familie cu rude numeroase.

Până la 9 ani, Elvira nici nu bănuia că este adoptată. Când au considerat că fetiţa e suficient de mare, părinţii i-au spus adevărul. Se temeau că o va durea mult mai mult dacă va auzi de la străini.

Cu trecerea anilor, Maria s-a transformat într-o mamă extrem de posesivă. Femeia se temea că mama biologica a Elvirei s-ar putea întoarce oricând şi le-o va răpi. A ars toate dovezile care ar fi indicat că este copil adoptat. Deseori Maria îşi ieşea din fire şi o bătea pe Elvira. Tot mai des şi cu mai mare cruzime. Chiar şi aşa, micuţa o iubea din tot sufletul şi nu-i povestea tatălui ce trage. Tatăl o iubea și o dezmierda când erau împreună.

Relaţia dintre cele două s-a refăcut abia atunci când Maria a aflat că suferă de cancer. Şedinţele de chimioterapie au istovit-o complet, iar în perioada în care femeia nu s-a mai putut ridica din pat, Elvira i-a fost un sprijin de nădejde. Femeia o pregătea pentru perioada când ea nu va mai fi pe lume. În sfârşit, mama şi fiica au devenit cele mai bune prietene. Maria s-a stins din viaţă când Elvira era în ultimul an de liceu. Aşa că Maria nu a mai reuşit să-şi vadă fiica în rochie de mireasă şi regreta enorm fiecare vorbă aspră spusă, fiecare palmă care i-a aplicat-o.

După moartea Mariei, tatăl Elvirei i-a destăinuit multe lucruri. Elvira a aflat că mama ei adoptivă s-a îmbolnăvit din cauza obsesiei de a avea propriii copii. Iar nenumăratele sarcini pierdute au marcat-o definitiv pe femeie.

Elvira ştia că tata Nicolae era un om de nota zece şi de aceea visa ca atunci când se va căsători să îşi aleagă un soţ care să îi semene. Era bun gospodar, un om corect, cu frică de Dumnezeu şi a avut grijă de nevastă şi de fiica sa. Tot el o încurajase pe Elvira să îşi urmeze visele, promiţându-i să o ajute cu ce poate. Nicolae şi-a îndeplinit datoria de tată faţă de Elvira, susţinând-o în anii de studenţie.

La Chişinău, tânăra a descoperit altă lume. Aici a prins gustul lucrurilor frumoase şi la scurt timp a început să nu mai depindă de tatăl său. Nicolae, la rândul său, şi-a refăcut viaţa alături de altă femeie. În capitală, posibilităţile erau nelimitate. Fiind ajutată de nişte cunoştinţe, fata a reuşit să de-a de urma mamei biologice, care locuia în apropierea capitalei.

Din curiozitate, Elvira i-a accesat contul de pe o reţeaua de socializare. I-a analizat trăsăturile feţei îndelung. A observat că aveau asemănări fizice. Ca prin minune, i se spulberase toată ura pe care o nutrea faţă de fiinţa care o abandonase. Elvira a plutit câteva zile de fericire. Tot ce îşi dorea era să lege o relaţie de prietenie necondiţionată cu femeia care i-a dat viaţă, să o ia în braţe şi să uite de toţi anii în care nu au fost împreună. A aflat numărul de telefon al femeii. Fericirea nu a durat însă prea mult pentru Elvira. Fata nu a avut curajul să o sune şi a rugat o prietenă să o facă. Aceasta a avut o discuţie lungă cu presupusa mamă biologică, care a negat cu desăvârşire adevărul.

Peste câteva zile, femeia i-a scris un mesaj de compătimire Elvirei pe reţeaua de socializare. „Nu eu sunt persoana pe care o cauţi. Poate ai norocul să o întâlneşti vreodată"... şi atât. Elvira a pus cap la cap toate informaţiile oficiale deţinute şi a ajuns iarăşi la concluzia că femeia dată este mama ei.

Nu s-a resemnat. Stătea zile în şir în faţa biroului unde muncea femeia. Pur şi simplu o privea. Adolescenta care îşi abandonase copilul cu 25 de ani în urmă se transformase acum într-o doamnă cu o poziţie socială bună. Elvira s-a simţit singură pe lume. Disperarea s-a transformat în scurt timp în sete de răzbunare. Însă tot meditând i-a găsit o scuză. „Probabil că femeia are un soţ violent şi nu e pregătită să scoată la iveală adevărul", i-a găsit o scuză fata. Fiind bine educată, în scurt timp a scăpat de gândul de răzbunare. Dar cât de mult suferea!

Din toată povestea aceasta pe care o aflase, cel mai mult o durea că femeia care o născuse mai avea o fiică, cu trei ani mai mică decât Elvira, pe care o chema la fel. Pe aceasta însă femeia o iubea.

Recent, tânăra a descoperit că timp de zece ani a trăit cu tatăl biologic pe aceeaşi stradă. Abia acum a înţeles de ce mama sa adoptivă, îl ura pe vecinul din capătul străzii. Nu a avut curajul să se apropie de el şi să-i spună: „Eşti tatăl meu. Eu am nevoie de tine". Probabil că el ştia că este tatăl ei, fiindcă o privea ţintă când o întâlnea ocazional. Mama ei a ajuns la Chişinău fugind de gura lumii care a condamna pentru că şi-a abandonat copilul. Şi-a construit o nouă viaţă punând cruce pe trecut.

Astăzi, când merge să îngrijească mormântul Mariei, mama adoptivă, fata nu-şi mai aminteşte vremurile tulburi. Regretă că mama a plecat prea devreme în lumea celor drepţi. Îi este recunoscătoare că a crescut-o şi i-a transmis valori veritabile. Elvira speră totuşi că într-o zi cea care a născut-o o va căuta. Până atunci, însă, ţine ascunsă în suflet această durere şi nu vrea să-i împovăreze pe cei apropiaţi cu durerea care o macină.