Îşi deposeda amantele de bani; Un cetăţean străin, cercetat penal
Cucerea femeile, apoi le lua banii. Vorbim despre un bărbat de 38 de ani de origine străină, care este bănuit de escrocherii în proporţii deosebit de mari, săvârşite în capitală.

Individul făcea cunoştinţă cu mai multe femei, le ademenea în pat, apoi însuşea averea pe care o deţineau. Potrivit poliţiei, de la o victimă ar fi profitat de 300.000 de lei, bani pe care nu i-a întors.
Oamenii legii nu exclud că cetăţeanul străin ar fi implicat şi în alte scheme criminale.
Bărbatul este cercetat penal în stare de arest şi riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de până la 15 ani.
În acest context poliţia solicită persoanelor care au avut de pătimit din cauza lui, să se adreseze la inspectoratul de sector sau să informeze Dispeceratul Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău la numărul de telefon 0 (22) 54-20-63.


