Ссылка скопирована
I-a dat foc iubitei din gelozie
O femeie din raionul Drochia a fost incendiată de concubinul ei. Victima a decedat câteva zile mai târziu în spital.

Potrivit procurorilor, pe 9 iunie curent, inculpatul, fiind în stare de ebrietate alcoolică şi din motiv de gelozie, s-a luat la ceartă cu consoarta sa.
Bărbatul a stropit femeia cu o substanţă inflamabilă şi a incendiat-o. În urma arsurilor provocate, victima a decedat câteva zile mai târziu în spitalul raional.
Acum, inculpatul, în vârstă de 30 de ani, care anterior a mai fost în conflict cu legea, se află în stare de arest.
Dacă va fi găsit vinovat de comiterea violenţei în familie, care a provocat decesul victimei, inculpatul riscă o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare.


