Hoţ de bijuterii prins la Ciocana
Un tânăr, în vârstă de 33 de ani, a ajuns pe mâna poliţiei, după ce ar fi jefuit cel puţin cinci femei de bijuterii, în plină stradă.

Suspectul acţiona în sectorul Ciocana al capitalei, doar pe timp de seară, atacând femei fără însoţitori sau femei cu copii.
Ţinta jafurilor erau doar femeile tinere, cu vârste cuprinse între 23 şi 24 de ani, se arată într-un comunicat al Comisariatului General. Costul total al bijuteriilor furate de ridică la circa 20 de mii de lei. Potrivit poliţiei, bijuteriile din aur furate erau, ulterior, vândute la casele se amanet, la preţuri mici. O parte din bijuterii, au fost ridicate de poliţie.
Răufăcătorul a fost reţinut de Inspectoratul de Poliţie Ciocana şi riscă până la cinci ani de închisoare, dacă va fi găsit vinovat. Potrivit poliţiei, tânărul are antecendente penale.


