Hâncești: O familie a fost jefuită de aproape 2 milioane de lei
Un locuitor al raionului Hâncești riscă până la 15 ani de închisoare, fiind cercetat de procurori pentru comiterea unei tâlhării de proporții. Bărbatul, de 23 de ani, a furat, împreună cu complici, bunuri și bani de circa 2 milioane de lei dintr-o locuință.

Cazul a avut loc în septembrie 2013, când inculpatul, împreună cu alte persoane au pătruns în casa din or. Hânceşti, în care se aflau stăpânii. Aceştia au imobilizat gazdele şi le-au aplicat multiple lovituri, după care au sustras din casă bani şi lucruri de preţ estimate la 1,8 milioane lei, părăsind locul infracţiunii, susțin oamenii legii.
Îndată după comiterea crimei, inculpatul, de 23 ani, a părăsit țara, însă la începutul acestui an a fost reţinut în Federaţia Rusă şi extrădat autorităţilor Republicii Moldova. Actualmente, se află în arest, iar dacă va fi recunoscut culpabil de comiterea tâlhăriei în proporţii deosebit de mari, el riscă o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare.
Procuratura raionului Hânceşti anunță că a finalizat urmărirea penală şi a expediat în instanță cauza penală de învinuire a acetuia. Urmărirea penală în privinţa complicilor a fost disjungată într-o procedură separată, aceştia fiind anunţaţi în căutare.


