Ссылка скопирована
Grav accident la Telenești: O femeie în vârstă de 77 de ani a decedat
Accident violent în raionul Telenești. O femeie în vârstă de 77 de ani a decedat, iar soțul acesteia se află în stare gravă în spital după ce mașina cu care se deplasau s-a tamponat cu alt vehicul. Coliziunea a avut loc ieri seara în jurul orei 17:00 în apropiere de satul Bănești.

Potrivit poliției, șoferul, în vârstă de 79 de ani, la volanul unui Volkswagen, nu a cedat trecerea unei Dacia într-o intersecție. Astfel, Dacia a lovit din lateral Volkswagenul, scrie unimedia.info.
În urma impactului, conducătorul Volkswagenului, dar și pasagera lui, au fost transportați de urgență la Spitalul Raional Telenești, însă, în această dimineață, pasagera a decedat.
Inspectorii de patrulare cercetează cazul.


