Grav accident de circulaţie pe traseul Chişinău - Leuşeni
Un grav accident de circulaţie s-a produs, aseară, în apropiere de vama Leuşeni.

Un microbuz, care avea ataşată o remorcă, a lovit în plin o căruţă care se deplasa pe traseu. În urma impactului, căruţaşul şi calul au murit pe loc.
Căruţaşul şi calul au ajuns sub roţile microbuzului. Martorii spun că atelajul nu avea reflectoare şi putea să nu fie observat de şofer.
"Noi am venit cu maşina din partea ceea şi am văzut că şedea o maşină mare. Doi copii de vreo 12 ani şi două femei".
"O persoană era sub maşină şi butelia de gaz peste el şi maşina de tot peste dânsul".
A fost iniţiată o anchetă pentru a stabili cine se face vinovat de accident.
"Din datele iniţiale se presupune că microbuzul a tamponat din spate, deplasându-se spre direcţia Chişinău dinspre Leuşeni, a tamponat din spate căruţa în urma căruia sunt mai multe persoane care s-au soldat cu vătămări corporale", a declarat ofiţerul de urmărire penală, Tacu Roman.
În căruţă erau cinci persoane, printre care doi copii, de 10 şi, respectiv, 11 ani. La faţa locului au venit două ambulanţe. Potrivit medicilor de la urgenţă, cei patru răniţi au fost transportaţi la spitalul raional din Hânceşti.


