Ghinion pentru un şofer din capitală
Ghinion pentru un şofer din capitală. Un buştean putred a căzut în această dimineaţă peste maşina sa, parcată pe marginea carosabilului la intersecţia străzilor Mihai Eminescu şi Alexandru cel Bun.

Proprietarul automobilului intenţionează să ceară despăgubiri de la autorităţile municipale, care deşi au curăţat copacul de crengi, au lăsat trunchiul să putrezească pe marginea drumului.
Şeful Întreprinderii Municipale „Asociaţia de gospodărire a spaţiilor verzi”, Eliferie Haruţa, nu a răspuns la telefon pentru a oferi comentarii. Şoferii care-şi lasă maşinile pe marginea drumului spun că sunt conştienţi de riscul de a-şi găsi automobilele distruse, dar nu au de ales.
Amintim că acum o lună, un alt şofer s-a trezit cu maşina distrusă de un arbore la intersecţia străzilor Mitropolit Dosoftei şi Tricolorului din centrul capitalei.


