Gara de Nord! Si-a scos arma și amenința oamenii
Alertă la Gara de Nord din capitală. Poliția a fost alertată, după ce un bărbat ar fi amenințat cu o armă necunoscută un angajat, după ce ar fi refuzat să achite taxa de intrare pe teritoriul gării, în sumă de cinci lei.

Astfel, în jurul orei 17.00, un cetățean a sunat la Serviciul specializat 902 și a comunicat că un individ ar fi amenințat cu o armă un angajat al instituției.
Individul care a amenințat cu o armă un angajat al Gării de Nord a fost încătușat și reținut pentru 72 de ore. Acesta s-a dovedit a fi un tânăr de 27 de ani, originar din raionul Strășeni. Potrivit poliției, acesta a urcat într-un automobil de model “Mercedes” și a încuiat portierile. Ulterior, în urma intervențiilor polițienești, acesta a fost scos din automobil cu forța și încătușat, fiind escortat la IP Râșcani al Direcției de Poliție a mun. Chișinău.
Forțele de ordine au ridicat de la acesta o armă de foc de model “CZ 858”, păstrată legal, care va fi supusă expertizei balistice. Individul urmează să fie audiat de către ofițerul de urmărire penală, însă nu este exclus faptul ca acesta să fie supus unei expertize psihiatrice. În prezent, sunt acumulate toate probele în cadrul unei cauze penale inițiate pentru huliganism.
La faţa locului s-au deplasat trei echipaje ale poliției de patrulare, care au încercuit zona.
”Poliția a fost alertată cu privire la un bărbat care amenința cu o armă necunoscută oamenii din Gara de Nord. La fața locului s-au deplasat trei echipaje ale poliției de patrulare. În prezent, oamenii legii au izolat zona și încearcă să convingă persoana să se predea polițiștilor”, a declarat șefa Serviciului de Presă al Inspectoratului General de Poliție, Sabina Cojușnean, pentru Realitatea.md.


