Focuri de armă și doi polițiști răniți. Haosul provocat de trei moldoveni în Italia
Trei moldoveni au fost reținuți în regiunea Friuli Venezia Giulia, partea de nord-est a Italiei, după ce au provocat un haos total fiind urmăriți de oamenii legii pentru că au furat un automobil.

Suspecții care se aflau în mașina furată au fost urmăriți de-a lungul autostrăzii A28, fiind somați de către forțele de ordine să oprească, aceștia însă au opus rezistență și abia la ieșirea din Portogruaro, cei trei moldoveni au încercat să fugă din mașină, astfel provocând un adevărat haos, mașina fiind grav avariată. Ca urmare, infractorii au abandonat vehiculul și au evadat, ajungând pe jos într-un depozit, scrie stirilocale.md.
Cele patru echipe de poliție au înconjurat zona, totuși cei trei moldoveni nu au renunțat, operațiunea de reținere devenind tot mai grea. În acest context, poliția și carabinierii au fost nevoiți să tragă câteva focuri de avertisment în aer, astfel ca fugarii să se predea. În urma încăierării, doi ofițeri de poliție au fost răniți, având nevoie de îngrijiri medicale. Într-un final, cetățenii țării noastre au fost reținuți.
Cazul este investigat de Procuratura din Pordenone.


