Focuri de armă la Ciocana
Un bărbat de 25 de ani “s-a distrat” vineri seară, la Ciocana, trăgând câteva focuri de armă în direcţia unor persoane, în urma unui conflict spontan.

Incidentul a avut loc la ora 21:00. Trăgătorul a folosit un pistol CZ 75, deţinut legal. Poliţia municipală a confirmat informaţia şi a precizat că bărbatului îi va fi suspendat permisul de port armă.
Persoanele atacate aşteptau pe cineva, lângă un BMW E 39 cu numere bulgăreşti. La un moment dat, de grup s-a apropiat atacatorul. Detaliile discuţiei dintre acesta şi persoanele din grup sunt neclare, dar poliţia presupune că atacatorului nu i-au convenit tonul şi cuvintele folosite, şi a început să tragă. Nimeni n-a avut de suferit, dar automobilul a fost ciuruit. MArtorii oculari susţin că ar fi auzit 4-5 împuşcături, dar poliţia a ridicat la la locul faptei un singur cartuş.


