Focuri de armă între vecini
Un conflict între doi vecini s-a lăsat cu împușcături. Din fericire, pistolul a fost unul pneumatic şi nimeni nu a avut de suferit.

Incidentul a avut loc în sectorul Centru al capitalei. Se pare că neînţelegerile dintre ei sunt mai vechi. Ieri însă pe unul l-a ajuns cuţitul la os şi a chemat poliţia.
Cel care a sunat la 902 şi a solicitat implicarea oamenilor legii s-a baricadat în casă atunci când a văzut echipa de filmare a emisiunii „Unitatea de Gardă”. Poliţiştilor însă le-a spus că vecinul său a tras spre el fără vreun motiv. Persoana vizată a fost ulterior escortată la Dispensarul Narcologic pentru a se stabili dacă a consumat alcool înainte de incident. Mama acestuia confirmă că băiatul său a tras din pistol, dar susține că nu spre vecin, ci într-un gard. A recunoscut și că fiul ei a băut, dar afirmă că nu era în sare avansată de ebrietate.
Femeia susţine că toate necazurile s-ar trage de la vecin. Şi asta pentru că bărbatul creşte în ogradă porci, fapt care îi deranjează. Au scris nenumărate plângeri, dar, spune ea, nimeni nu acţionează. Așa sau altfel, amendă riscă cel care a pus mâna pe pistol. Chiar dacă pentru deținerea unui pistol pneumatic nu este nevoie de un permis de portarmă, acţiunile tânărului ar putea fi catalogate drept huliganism. În această situație, tânărul riscă o amendă de câteva mii de lei.


