Fiţi atenţi, dacă treceţi pe aceasta stradă!
Capitala noastră se prăbuşeşte. Dovadă sunt gropile care se formează pe străzile capitalei, ca urmare a surpării asfaltului.
Un caz a avut loc, ieri, pe strada Lev Tolstoi din capitală. După ce o maşină a trecut pe acolo, s-a creat o groapă cu diametrul de peste un metru.
![]()
La faţa locului au venit poliţiştii, care au măsurat groapa şi au declarat că vor chema serviciile speciale ale Primăriei Chişinău. Până vor fi întreprinse măsurile de rigoare, oamenii au găsit o soluţie mai puţin obişnuită pentru a evita un posibil accident: au pus un brad în groapă.
Solicitat de Realitatea.md, şeful adjunct al Direcţiei generale transport public şi căi de comunicaţie, Vitalie Butucel, a precizat că pe porţiunea respectivă au avut loc câteva lucrări legate de reţelele de apeduct, însă până la sfârşitul zilei groapa va fi astupată.
De asemenea, Butucel a precizat că deocamdată nu se ştie cine este vinovat de lucrările necalitative care au dus la surparea drumului şi vor investiga cazul.


