Fetiță de 10 anișori, ucisă de o șoferiță neatentă. Copila se întorcea acasă de la biserică
De un destin tragic a avut parte o copilă de numai 10 ani din raionul Ungheni. Fetița a fost lovită în timp ce se întorcea de la biserică de o mașină scăpată de sub control.

Accidentul a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute pe traseul Buciumeni-Cioropcani, la ieșirea din satul Florești, scrie unghiul.info.
Potrivit şefului Inspectoratului Raional de Poliţie, Iurie Dereneu, la volanul automobilului era o femeie în vârstă de 27 de ani. Tânăra ar fi pierdut controlul maşinii şi ar fi lovit copilul care se întorcea de la biserică.
Chiar dacă şoferiţa i-ar fi acordat primul ajutor, din cauza traumelor suferite fetiţa a murit în drum spre Centrul de Sănătate Cioropcani.
Gheorghe Adam, ofiţer superior de urmărire penală, afirmă că la moment se stabilesc circumstanţele exacte ale producerii accidentului.
Dacă femeia va fi găsită vinovată, ea riscă închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de până la 4 ani.


