Explozie într-o casă din Fălești: O fetiță de patru ani a decedat
În această dimineață, la ora 08:18 minute, Serviciul de Dispecerat Nord 901 a fost alertat, cu informația că în satul Hrubna Nouă, raionul Fălești, s-a produs o deflagrație într-o casă de locuit.

UPDATE 11:55: La ora 11:38 minute, copilul de patru ani a fost găsit mort, cu traumatisme în regiunea capului. Echipele de salvare au găsit fetița sub dărămături, în exteriorul casei. Potrivit informațiilor operative, copilul se juca afară, în apropiere de locuință, iar în momentul exploziei, dărămăturile l-au acoperit și rănit. Lucrările de căutare a minorului au durat aproape trei ore. Bunica copilului de 48 de ani, este internată la spital, în stare gravă, cu arsuri pe aproape 75 % din suprafata corpului, pentru îngrijiri medicale.
Ajunși în teren, s-a stabilit că interiorul unei case a fost deteriorat în urma unei explozii, iar o femeie avea nevoie de îngrijiri medicale, intervenind în teren și un echipaj medical 903. Tot acolo, s-a stabilit, că a dispărut un minor, o fetiță de patru ani, care se presupune că s-ar afla sub dărămături. Pentru căutarea copilului, în teren au mai intervenit încă 10 salvatori din cadrul Detașamentului căutare-salvare numărul 2 Bălți.
După ultimele informații, se presupune, că deflagrația s-ar fi produs de la o butelie de propan-butan, fără să fi fost înregistrat incendiu. Cazul este cercetat de către organele de drept, iar salvatorii vor fi în teren, pentru lucrări de căutare și pentru monitorizare.


