theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
18 Октября 2017, 15:54
441
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Echipele mobile ale serviciului vamal au reținut circa 4,3 tone de carne de porc fără acte de proveniență

Două tentative de comercializare a produselor din carne de porc, fără acte de provenienţă, au fost prevenite de inspectorii Echipelor Mobile ale Serviciului Vamal.

Echipele mobile ale serviciului vamal au reținut circa 4,3 tone de carne de porc fără acte de proveniență.
Echipele mobile ale serviciului vamal au reținut circa 4,3 tone de carne de porc fără acte de proveniență.

Conform informațiilor deținute de către aceștia, bunurile au fost introduse în țară prin eludarea controlului vamal și sanitar veterinar.

Primul caz a fost raportat de către ofițerii Echipelor Mobile în dimineața zilei de ieri, după ce, au depistat într-un microbuz 3.700 de kg de produse din carne de porc, de proveniență ucraineană. În cadrul cercetărilor preliminare, s-a stabilit că marfa îi aparținea conducătorului autovehiculului – un locuitor al municipiului Bălți, în vârstă de 37 de ani.

Câteva ore mai târziu, ofițerii patrulei mobile au identificat și stopat pe o stradă din municipiul Chișinău încă un autoturism, despre care aveau informații că este utilizat pentru transportarea bunurilor nedeclarate. Verificările dispuse asupra acestuia au relevat prezența a 675 de kg de produse din carne de porc, aduse din regiunea transnistreană, prin ocolirea posturilor vamale interne de control.

Loturile au fost ridicate și urmează transmise inspectorilor ANSA pentru efectuarea expertizelor de rigoare.

Menționăm că, Serviciul Vamal și ANSA continuă întreprinderea acțiunilor intensificate de control la frontiera moldo-ucraineană în vederea neadmiterii reintroducerii virusului pestei porcine africane pe teritoriul Republicii Moldova, răspândirea căruia ar putea genera pierderi economice considerabile.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована