Drama unui barbat din Causeni
A trait o viata in Moldova, iar acum nu este recunoscut ca cetatean moldovean.

Vorbim despre un batran de 75 de ani din Carnateni, Causeni, care a vrut sa-si schimbe pasaportul sovietic, insa a ramas fara buletin, intrucat este cetatean ucrainean. Autoritatile il trimit in Ucraina sa-si faca acte. Acum, pentru ca pasapaortul sovietic nu mai este valabil, fostul profesor de engleza nu-si poate lua pensia si nici ajutorul social.
Batranul povesteste ca neintelegerile au aparut cand s-a dus la sectia de pasapoarte ca sa-si inlocuiasca pasaportul de tip sovietic cu un buletin de tip nou. Acolo i s-a spus ca nu poate avea buletin pentru ca este cetatean al Ucrainei.
Oleg STANCHEVICI: “Mi-a fost ofensator. Atâţia ani am lucrat in Moldova şi acum am o aşa mulţumire.”
Desi s-a nascut in Ucraina, iar la varsta de 18 ani acesta s-a stabilit in Republica Moldova, fostul profesor se considera cetatean al tarii noastre. Pentru ca de la 1 septembrie pasapoartele sovietice nu mai sunt valabile, se considera ca barbatul nu are niciun act de identitate, de aceea nu poate lua nici pensia si nici ajutorul social.
Oleg STANCHEVICI: “Am nevoie de bani, doar un medicament costă 500 de lei.”
Anatolie COADA, PRIMAR, S. CARNATENI: “Activitatea de munca din '76 pana in 2001, profesor de limba engleza.”
Functionarii de la Intreprinderea de Stat Registru spun ca singura solutie este sa mearga in Ucraina pentru perfectarea actelor. Batranul insa nu are bani pentru asta, dar nici puterile nu-l mai tin. Fiica batranului spune ca nu-l poate ajuta.
“Vederea e slaba. Eu sa ma duc nu pot, pentru ca barbatul e bolnav.”
Dumitru PARFENTIEV, VICEMINISTRUL TEHNOLOGIILOR INFORMATIONALE: “Am mai avut asemenea cazuri. Nu este exclus faptul ca se vor intocmi buletine provizorii.”
Potrivit datelor de la Registru, in jur de 150 de mii de moldoveni au fost nevoiti sa-si perfecteze in ultimele luni buletine noi, inlocuind pasapoartele de tip sovietic.


