Două puncte de trecere a frontierei şi-au sistat activitatea
Două puncte de trecere de la frontiera cu Ucraina, Ciadîr-Lunga-Novîe Troianî şi Vulcăneşti-Vinogradovka, și-au sistat temporar activitatea.

Potrivit serviciului de presă al Poliţiei de Frontieră aceste două puncte de trecere nu functionează din cauza drumurilor impracticabile pe partea ucraineană, urmare a condiţiilor meteo nefavorabile, notează UNIMEDIA.
Polițiștii de frontieră solicită participanții la traficul transfrontalier să aleagă alte puncte de trecere, din proximitate!
Conform datelor parvenite de la Direcţiile Regionale ale Poliţiei de Frontieră, în punctele de trecere, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, se atestă o creștere uşoară a fluxului de persoane şi mijloace de transport. Astfel, angajații Poliţiei de Frontieră au înregistrat 38448 traversări ale persoanelor şi 7685 traversări ale unităţilor de transport.


