theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
29 Января 2018, 12:18
749
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Dosarul La Soacra: Curtea de Apel a înăsprit câteva sentințe

Administratorii cafenelii „La Soacra” rămân condamnaţi la câte 6 ani și jumătate de închisoare cu executare, iar inspectorul de la Direcția Situații Excepționale - 7 ani. Sentinţa a fost dictată de către Curtea de Apel.

Administratorul cafenelii La Soacra rămân condamnaţi la câte 6 ani și jumătate de închisoare cu executare.
Administratorul cafenelii La Soacra rămân condamnaţi la câte 6 ani și jumătate de închisoare cu executare.

Avocații administratorilor susțin că au cerut ca să fie recalificate faptele acestora, însă instanța a menținut decizia primei instanțe, scrie deschide.md.

Tot astăzi, Ludmila Boșcălean - specialist în cadrul Direcției municipale Comerț - care anterior a fost achitată, acum a fost condamnată la 6 ani și 6 luni de închisoare. Femeii i s-a făcut rău după ce a aflat sentința. 

Amintim că Procuratura municipiului Chişinău a contestat cu apel sentinţa Judecătoriei Centru, emisă în decembrie 2016 pe cazul deflagraţiei produse în cafeneaua La Soacra din luna ianuarie a aceluiaşi an din motivele ilegalităţii acesteia şi blândeţii pedepselor.

Procurorii au considerat că instanţa de judecată a stabilit o pedeapsă blândă în privinţa directorului întreprinderii, care gestiona cafeneaua şi a reprezentantului Direcției Situații Excepționale

Totodată, în viziunea procurorilor, instanţa nu a dat o calificare corectă acţiunilor reprezentantului Centrului Naţional de Sănătate publică municipiul Chişinău, atunci când a recalificat acţiunile acestuia de la depăşirea atribuţiilor de serviciu în neglijenţă în serviciu.

Concomitent, Procuratura a considerat că instanţa a dispus incorect achitarea reprezentantului Direcţiei Generale Comerţ şi Prestări Servicii Populaţiei a Consiliului municipal Chişinău, pe capătul acuzării adus de comiterea infracţiunii de depăşire a atribuţiilor de serviciu.

Amintim că administratorul cafenelii La Soacra şi inspectorul de la Direcția Situații Excepționale au fost condamnaţi de judecătoria sectorului Centru la câte 6 ani de închisoare cu executare. 

Odată cu ei a fost condamnat şi angajatul de Centrul municipal de Sănătate Publică. El a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare. De asemenea, o funcţionară de la direcţia municipală de Comerţ care era cercetată pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu s-a ales cu amendă de 20 de mii de lei şi a fost privată de dreptul de a ocupa funcţii publice pe un termen de 2 ani.

Anterior, administratoarea cafenelei a fost condamnată la 4 ani şi o lună de închisoare în acelaşi dosar.

Tragedia din cafeneaua La Soacra s-a produs la începutul anului trecut. Atunci o explozie s-a produs din cauza unei butelii de gaz. 4 oameni au murit atunci, iar alţi 13 ani au fost răniţi.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована