Dosare penale pe bandă rulantă la poliţie
Dosare penale la poliţie. Recent, 33 de agenţi de la Inspectoratul Naţional de Patrulare au fost filmaţi şi documentaţi de către secţia Protecţie Internă şi Anticorupţie a MAI în timp ce luau bani sub formă de mită de la şoferi.

Operaţiunea de amploare a fost pusă la cale, iar sumele oferite oamenilor legii porneau de la 100 de lei şi au ajuns, în unele cazuri, până la câteva mii.
De fapt, este vorba despre 33 de inspectori INP, din Nordul, Sudul şi Centrul țării. Totuşi ministrul de Interne uită de un fapt atunci când pasează responsabilitatea pe umerii procurorilor. Potrivit procedurii, în asemenea cazuri, când suspecți sunt oamenii legii, concomitent cu iniţierea dosarelor penale sunt pornite şi anchetele de serviciu. Or, în cazul acestei operaţiuni, investigaţiile interne au început abia după ce materialele au ajuns la Procuratură. Ceea ce înseamnă că cei vizaţi şi bănuiţi de luare de mită pot fi sancţionaţi doar penal, nu şi disciplinar. Pentru că oOdată cu pornirea dosarului penal, relevanța anchetei interne scade. Totuşi dacă judecătorii vor decide, într-un final, că poliţiştii nu au nicio vină în cazul luării de mită, aceştia pot reveni la muncă, pentru că nu au fost anterior sancționați disciplinar. Pe de altă parte, ministrul Balan dă asigurări că poliţiştii documentaţi nu mai activează în sistem.
Din cei 33 de ofiţeri de la INP, din propria iniţiativă au plecat doar 10, restul vin însă zilnic la muncă şi îşi continuă activitatea. Potrivit unor surse, nici cei care au plecat nu au făcut-o de bună voie. Acestora li s-ar fi arătat secvenţele video compromiţătoare, după care li s-ar fi cerut să plece din sistem. Astfel, atunci când ministul Balan afirmă că toţi cei vizaţi au fost suspendaţi, probabil a uitat să verifice acest lucru. Or, până în acest moment procurorii nu au venit cu o asemenea solicitare. Ministrul de Interne este însă optimist. El dă asigurări că cei vizaţi în operaţiunea respectivă nu sunt doar ofiţerii de la Inspectoratul Naţional de Patrulare. Balan nu a vrut să specifice însă despre cine este vorba şi dacă aceştia îşi continuă sau nu activitatea, fiind vizaţi într-un dosar penal.


