Doi tineri, prinşi în timp ce furau un bancomat în Chişinău
Au furat un bancomat cu tot cu bani de la o bancă comercială din sectorul Râşcani al capitalei. Este isprava a doi tineri care au fost prinşi în flagrant de poliţişti după ce au încercat să fugă de la faţa locului.

Un suspect a fost reţinut lângă sediul băncii, iar al doilea a fost încătuşat într-o curte din preajmă. În timpul reţinerii, poliţistul a aplicat arma din dotare, efectuând trei împuşcături de avertizare.
Asupra tinerilor au fost depistate două cuţite de vânătoare, telefoane mobile şi alte bunuri materiale. Suspecţii s-au dovedit a fi originari din raioanele Călăraşi şi Căuşeni, în vârstă de 18, şi, respectiv, 25 de ani.
"L-am scos foarte uşor, ca pe un sac cu nisip", a declarat un tânăr prins de poliţie.
Suspecţii şi-au recunoscut faptele şi riscă să fie cercetaţi penal pentru furt. Astfel, ei riscă o amendă de la 6.000 la 20.000 lei sau închisoare pe un termen de până la patru ani.


