theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
2 Января 2018, 09:39
1 806
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Doi șoferi au murit în prima zi a anului 2018

Pe parcursul zilei de ieri salvatorii au fost alertați pentru a interveni la descarcerarea mai multor persoane care au avut de suferit în urma accidentelor rutiere.

Doi șoferi au murit în prima zi a anului 2018.
Doi șoferi au murit în prima zi a anului 2018.

Cadavrul unui șofer a fost scos dintre fiarele contorsionate ale unui automobil, iar într-un alt accident, șoferul rănit a fost transportat la spital unde a murit la scurt timp.

Primul caz unde a fost necesar implicarea pompierilor a avut loc în după-amiaza zilei de ieri în apropiere de orașul Strășeni. 

Conform informației recepționate de Serviciul 901, la ora 14:22 minute, un autoturism de model „Renault Scenic” a derapat de pe traseu. În consecință, conducătorul auto în vârstă de 66 de ani a decedat, iar salvatorii au deblocat din fiare cadavrul persoanei. 

Un alt accident cu urmări fatale a avut loc în UTA Găgăuzia. Aici  pe traseul R -38 s-au ciocnit două automobile de model „VW Golf” și „Opel Zafira”. 

În consecință conducătorul auto  din autoturismul de model „VW Golf” a rămas blocat în fiarele mașinii fiind necesară descarcerarea acestuia. La fața locului pentru lucrări de deblocare au intervenit salvatorii unității de pompieri din Vulcănești. La scurt timp persoana a decedat în spital. 

Toate circumstanțele și cauzele producerii accidentelor de circulație urmează a fi stabilite de organele de drept. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează conducătorii auto să respecte regimul de viteză, iar în situații de risc să apeleze după ajutor, la Serviciul 901.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована