Doi colaboratori ai MAI riscă să fie condamnaţi pentru corupere pasivă
Doi colaboratori din cadrul Comisariatului de poliţie Rîşcani riscă să fie condamnaţi pentru corupere pasivă. Procuratura anticorupţie a deferit justiţiei pentru examinare dosarele penale ale celor doi suspecţi.

Potrivit Serviciului de presă al Procuraturii Generale, în primul caz, un inspector superior al Secţiei Poliţie Rutieră din Rîşcani, este învinuit de procurori că, în iulie curent, a estorcat de la un bărbat 250 euro pentru a-i aplica o sancţiune contravenţională minimă şi a-i elibera permisul de conducere şi certificatul de înmatriculare a unităţii de transport. Actele i-au fost ridicate bărbatului în rezultatul documentării accidentului rutier comis.
În celălalt caz, în august curent, un inspector superior al Secţiei Poliţiei Criminală a pretins şi primit de la o persoană 500 euro pentru a nu începe urmărirea penală pe cazul unui act de huliganism.
Ambele cauze au fost expediate spre examinare.
Conform datelor operative ale MAI, de la începutul anului curent, pe teritoriul R. Moldova au fost documentate 57 infracţiuni săvîrşite de persoane cu funcţii de răspundere, cu circa 27 la sută mai multe comparativ cu perioada similară a anului 2011.


