Deținuții din Moldova și Belarus îşi vor putea ispăşi pedeapsa în ţara lor de origine
Persoanele condamnate în Republica Moldova şi Belarus vor putea de acum încolo să-şi ispăşească pedeapsa în ţara lor de origine. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat astăzi, de membrii Cabinetului de miniştri.

Ratificarea Tratatului va contribui la realizarea principiilor dreptului internaţional şi a dreptului persoanelor condamnate de a fi transferate în statul al cărui cetăţeni sunt, în vederea continuării executării pedepsei.
Potrivit documentului, timpul, locul și modul de transferare a persoanei condamnate vor fi stabilite prin înțelegerea reciprocă a autorităților responsabile de executare a pedepsei ale Părților Contractante, nu mai târziu de 30 de zile din ziua adoptării deciziei privind transferul condamnatului.
Până acum, persoanele condamnate erau transferate în baza tratatului internaţional la care Republica Moldova şi Republica Belarus sunt părți sau în baza principiului reciprocităţii.
Tratatul a fost semnat pe data de 24 septembrie 2014, de către fostul ministru al Justiției Oleg Efrim și ministrul de Interne al Republicii Belarus, Igor Şunevici. Evenimentul a avut în cadrul vizitei oficiale în Republica Moldova a președintelui belarus, Aleksandr Lukașenko, în perioada 24 - 25 septembrie.


